Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Codul de procedură penală a…

Codul de procedură penală a fost amendat

Un proiect de Lege pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, elaborat de Ministerul Justiției în colaborare cu reprezentanții tuturor instituțiilor de drept, ai mediului academic și societății civile, a fost votat în Parlament în lectură finală, urmând să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Amendamentele constituie un set complex de măsuri care urmăresc să elimine lacunele existente în legislația penală, în corespundere cu Strategia de Reformare în Sectorul Justiției și Planul de activitate al Guvernului pentru anii 2011-2014.
Astfel, pentru a elimina barierele birocratice și asigura o procedură cât mai rapidă și eficientă de cercetare a infracțiunilor, aceasta a fost divizată în două faze distincte: cea a procesului penal, care va începe din momentul sesizării organului de urmărire penală, și cea a urmăririi penale, care pornește odată cu emiterea ordonanței de începere a urmării penale. Totodată, orice acțiuni de urmărire penală, autorizate de judecătorul de instrucție, vor putea fi realizate doar în cadrul unei urmăriri penale în desfășurare.
Termenul de reținere pentru identificarea unei persoane a fost redus de la 72 la 6 ore. Pe lângă asta, a fost modificată și instituția arestului, pentru a preveni condamnări similare celor pe care R. Moldova le-a suferit la CEDO pe motiv de emitere a unor încheieri nemotivate de aplicare a măsurilor de constrângere. În context, judecătorii au fost obligați să reflecte în încheieri atât probele acuzării, cât și pe cele ale apărării, iar procurorii vor trebui să prezinte probele sale, imediat, nu doar în instanță, dar și avocatului, pentru a-i oferi timp să pregătească argumentele apărării. O condiție obligatorie a devenit și controlul medical al persoanelor plasate în arest, pentru a exclude cazurile de tortură sau tratamente inumane și degradante.
În altă ordine de idei, a fost instituită o nouă cale de atac, care prevede revizuirea cauzelor ca urmare a unor hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În acest fel va fi asigurată respectarea deciziilor CEDO și, în același timp, unificată practica judiciară.
Codul de procedură penală a fost, de asemenea, completat cu un capitol ce va reglementa activitatea specială de investigație, în corelație cu Legea privind activitatea specială de investigații, adoptată de Parlament pe 22 martie 2012.